Nicoleta Nucă și toboșarul Alex Ursache anunțau în luna mai că pornesc pe drumuri separate, după o relație de șapte ani. Deși fanii credeau că îi vor vedea la altar curând, lucrurile s-au desfășurat exact pe invers. Din păcate, după separare, artista a mai avut parte de două evenimente extrem de stresante. Acum, CANCAN.RO a aflat cum a reușit să treacă peste clipele dificile.
După despărțirea de Alex Ursache alături de care și-a petrecut ultimii șapte ani, Nicoleta Nuca a mai trecut printr-o serie de evenimente extrem de stresante. Mare iubitoare de animale după cum știm deja, artista a fost pusă la pământ de ultimele ”pățănii” ale pisicilor sale care au trecut-o prin cele mai dificile stări. Culmea, chiar în aceeași săptămână!
”Părinții de pisici mai pățesc și d-astea. Una dintre pisicile mele s-a rătăcit, de fapt, cred că a sărit de la balcon. Timp de o săptămână n-am putut să o găsesc. N-am fost om o săptămână. Ea este o pisică de casă și, în momentul în care a scăpat în natură, nu eram sigură de cum o să se descurce. Am găsit-o, stătea la motorul unei mașini, are și o factură la o lăbuță, dar în rest este sănătoasă. S-a terminat cu bine.
Eu stau la etajul doi, dar conform veterinarului, aceasta este cea mai periculoasă înălțime, căci este prea mică, iar pisicile nu reușesc să se redreseze pnă jos, să cadă în picioare. De foarte mult ori m-am gândit în această perioadă că este posibil să nu o mai găsesc deloc, spre finalul săptămânii începusem să mă resemnez.
Fix în aceeași săptămână, și un alt pisoi dintre ai mei a făcut o intoxicație. N-am idee exact cum s-a întâmplat. Cred că a dat una dintre sticlele cu detergenți jos și, din curiozitatea lui extrem de mare, o fi lins. S-a terminat cu bine și în cazul lui, i-a făcut un tratament, iar acum sunt bine mersi”, povestește Nicoleta Nucă, pentru CANCAN.RO.
Pentru că în ultimele luni a trecut prin foarte multe schimbări, cea mai importantă fiind, fără doar și poate, despărțirea de Alex, am fost curioși cine o ajută pe cântăreață să treacă mai repede peste momentele de răscruce.
”În primul rând, am noroc de prietene apropiate foarte bune. Am învățat să-mi accept emoțiile pe care le trăiesc și, dacă sunt într-o pasă mai proastă, pur și simplu îmbrățișez starea respectivă, o las să treacă, pentru că e normal. Toți avem momente mai bune, mai rele. Aștept să treacă ziua respectivă”, explică vedeta.
În ceea ce privește ritualurile care o ajută să depășească stările rele, cântăreața recunoaște că nu există și, din nou, aduce în discuție relațiile cu prietenele sale apropiate.
”Nu am ritualuri în acest sens. Doar timpul cu mine, acasă, cu pisicile. La piscină, cu prietenele. Dacă ies cu o prietenă, mă detașez de orice preocupare pe care o am în acel moment”, spune Nicoleta.
(NU RATA: NICOLETA NUCĂ, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE DESPĂRȚIRE ȘI NOUA EI VIAȚĂ: “NU MAI LOCUIM ÎMPREUNĂ”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.